Tu ești așa de fără de prihană,
și ațintești din ochi așa senini,
că-n preajmă-ți, sufletu-mi, întreg o rană,
e-o revărsare fragedă de crini.
Și-așa de desfăcută ești de lume,
și gândul tău așa străin și dus,
că-n preajmă-ți, sufletul meu, numai hume,
e tot un freamăt alb de aripi, sus.
Tu ești un prag umbrit de mănăstire,
și ori pe cine deopotrivă porți
la tot ce-i bine și la dezrobire.
Legat de firea-mi încă idolatră,
și să pătrund, nevrednic, eu, la porți,
șed ca un cerșetor, trântit pe piatră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează