O cracă înflorită de cais,
o șoaptă de viori pornind cu frică,
o boare peste ochiul slab închis,
o ploaie din senin și subțirică.
Un râu de-argint, șerpuitor sub plopi,
un zbor de pasăre-n singuratate,
un câmp cu iarbă-n care-ntreg te-ngropi,
un golf, de sus, albastru, pe-nserate,
căuș de aur fin al lunii-noi,
Din care seara soarbe amețită
și-l lasă gol, s-apună-ncet, sub noi -
ești tu, când stai, când fulgeri prin oglinzi,
când pleci, când dormi, când râzi, când plângi, iubită,
când vii în față drept și mă cuprinzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează