O frunză uitată de toamnă
acoperă-n ape o stea,
și luna, a toamnelor Doamnă,
împrăștie aur pe ea.
O frunză, atâta ne lasă,
când trece foşnind prin porumb,
a pâclelor rece Crăiasă
în drumu-i spre zarea de plumb.
Vin zvonuri încete, încet,
că nu ştii de sunt sau nu sunt;
departe, departe-n brădet
octombrie cântă din vânt.
De ce a venit să s-ascunză
o lacrimă sub pleoape?
Iubirea noastră e-o frunză
ce-acoperă stele pe ape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează