Purta pe față un mesaj arogant:
Sunt străin - călător - și cu numai câteva vorbe pot repara orice cord
Nu te cred nu te cred - îmi venea să-i arunc drept în mutră
cum o să pornești doar cu vorbe o inimă moartă
însă alene și-n șoaptă
abia mișcându-și buzele strânse
a vorbit:
fix patru cuvinte
și a reparat pe loc inima mea defectă poate chiar stinsă.
De-atunci s-a pornit și bate precis ca un ceasornic
iar asta-i aiurea
pentru că la mine tot restu-i pe ducă
ce să fac eu cu inima mea care bate ca ceasul
ziua e neagră
eu - ca macii când li se deschide stacojie corola
și vântul le-nvolbură staminele negre
Nici un semn de niciunde de nicăieri nici o veste
pendulul din cer bate trei ore într-o singură oră
cordul meu o ține pe-a lui ca un clovn care-ar bate de colb un covor
deci totul i-aiurea
Ce să fac eu cu inima mea reparată cu patru cuvinte șoptite-ntr-o doară
într-o seară de vineri de-un călător în timp peste care am dat din greșeală
Pesemne că moirele mi-au făcut iarăși o glumă de-aia
divină și crudă
cum au zeii năravul să facă
ca să se-mbuibe dintr-un suflet buimac de ființă umană
să sugă din mine hrana vie ce-i face să crească să se umfle cât luna
să zburde buieci pe câmpiile ce curg într-un singur sens ale vremii
să se zbenguie pe inima mea înflorită în mii de ace subțiri de ceasornic
da da o glumă de-a lor
divină și crudă
fiindcă au ei poftă să râdă cu hohot
Și ce naiba să fac eu cu vâsla asta grea și mai lată ca lopata de pâine
pe care tehuiul ăla a înfipt-o la mine în ușă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează