Intru în somn ca într-o catedrală
împing de poartă cu amândouă mâinile pun și umărul
trebuie să intru
iar afară e frig și fier
soarele s-a făcut de fier și lumina-i cenușă
sufletul
dacă l-am avut mi l-am jucat pe-o singură carte
cândva demult sub un cer mai senin și mai blând
și l-am pierdut
recunosc eu în prag
în spate zilele sunt ca fierul soarele e-o secure și lumina-i ca el
de la un somn la altul păpurișul prin care sunt nevoită să-naintez
e tot mai des și-ncâlcit
văd scorpioni cât palma răsucindu-și coada pe podea printre cărți
asta da asta da
macii înfloriți lîngă drum sunt numai sângele cuiva iubit
luat de vânt
soarele deasupra mea e-o secure de fier și lumina-i ca el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează