Cititorule, cine ești tu oare
care-mi citești poemele acestea
și după o sută de ani?
Nu-ți pot trimite nici o singură floare
din belșugul acestei primăveri
nici un singur licăr de aur
din norii de-acolo, împurpurați de lumini...
deschide-ți larg ușile și privește afară!
Din propria ta grădină în floare
culege-ți doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai’nainte.
Și-n bucuria inimii tale să simți
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat și vocea ei veselă
și-a rostogolit-o și peste o sută de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează