„Poetul este singura ființă care-și poartă inima în afară de sine". (Lucian Blaga)
8 aug. 2020
Corabia văzduhului - Mihail Lermontov
Pe-oceanu-albstru-n noaptea neagră,
sub stele reci străluminând,
doar o corabie aleargă,
cu toate pânzele în vânt.
Plutesc înaltele catarguri
neclătinate din butuci -
și în tăcere, peste larguri
privesc doar tunuri mari de tuci.
Nici căpitanul nu se-aude,
nici marinari pe punte nu-s.
Ea trece peste stânci afunde
și n-o opresc furtuni de sus.
E-o insulă-n ocean, departe,
- granit pustiu şi mohorât -
cu un mormânt, şi-un împărat e
îngropat acolo în mormânt.
Fără onoruri l-îngropară
dușmanii-n ţărmurii pustii,
pe piept cu-o piatră grea, povară
eternei lui călătorii.
Şi an de an, când se-mplineşte,
spre miezul nopţii, -acel sfârşit,
corabia din larg opreşte
la ţărmul ‘nalt şi liniştit.
Din lumea lui trezit, apare
prin umbre împăratul viu,
cu un tricon înscris pe zare
și cu surtucu-i cenuşiu.
El mâinile-şi încrucişează
la piept, înaintând ca-n vis,
și sus la cârmă se aşează
pornind pe-al apelor abis.
Spre Franţa scumpă, să-şi mai vadă
și tron şi slavă, trece-n zbor,
unde-a rămas şi vechea gardă
și fiul lui moştenitor.
Şi când prin noapte-şi vede ţara
peste întinsul amărui,
îi arde inima ca para
și stele ard în ochii lui.
Trecând a undelor invazii
semeț, peste foşnirea lor,
prin noapte-şi strigă camarazii
și garda lui, poruncitor.
Dar lângă Elba albăstrie
și piramidele-n tăceri,
și sub zăpezile Rusiei
dorm mustăcioşii grenadieri.
Nici mareşalii nu-s să-i asculte
prin noapte, glasul cunoscut:
oriau pierdut demult în lupte,
ori l-au trădat şi s-au vândut.
Neliniştit, pe ţărmul mării,
bătând pământu în ocol,
privind în beznele uitării,
din nou, mai tare cheamă-n gol.
În faţa sorţii blestemate
își strigă fiul scump - dar nu-i!
I-ar da din lume jumătate,
și Franţa toată, numai lui.
O, fiul lui de mult din gândul
acestei lumi e stins, demult!
Şi împăratul aşteptându-l
ascultă-al apelor tumult.
Oftează greu, tot lângă mare,
dar noaptea piere-n răsărit,
și stropi de lacrime amare
pe ţărmul rece s-au ivit.
Sus, pe corabia vrăjită,
lăsându-şi capu-n piept, apoi,
spre insula încremenită
făcând un semn, porni-napoi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează