Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
unde un sihastru a fugit de lume,
cu vărsarea serii un strein sosi.
- „Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!”
- „Ștefan al Moldovei? Danil îi spune,
- Să aștepte-afară! sunt în rugăciune.”
- „Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;
însuși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu să-ți cer povață dacă nu-i mai bine
turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?”
Danil Sihastru domnului a zis:
- „Mă-nșeală auzul, ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
dar cu umilință lanțul înconvoaie!
Ce e oare traiul dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună.
Nu e totodată pace și furtună.
Doamne! Tu ai dreptul a schimba-n mormânturi,
pentru neatârnare, oameni și pământuri;
dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfărâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
altuia mai harnic locul tău îi lasă!
Căci mai bine este supus lăudat
decât cu rușine domn și atârnat!”
Dup-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire
și-nvingând păgânii, nalță-o monăstire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează