Ai trecut dimineața când florile își sorb roua din corolă
și după creastă soarele e sub pedala surdinei
desculță într-un halo de svelteță catifelată
fragedă plutind parcă pe un abur
ți-ai șters o lacrimă ca un fulg de nea încălzit pe geană.
Casa rămâne în urmă goală cutie de vioară
pe potecă după deal lângă școală
unde fiecare toamnă adună recoltă nouă
și neastâmpărată
Fată țesută din mătasă de păianjen
caldă ca și culoarea verii
proaspătă ca mugurii
cu zâmbetul din boboci
n-ai trecut prin fața mea ca dinaintea unei oglinzi
mâinile pipăie umbra foșnetului
miracol de umbră nevăzută
când tăcerea culcă porumbei pe umărul melancoliei
amintirea stăruie ca un fum de fâneață aprinsă
și pe inimă se adaugă o zbârcitură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează