Era o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie
și dangăte de clopot în turlele de fer,
cântau în prag cucoşii prevestitor a ploaie
cu gâturile-ntinse spre apele din cer.
Pe măgurile negre cu poalele jilave
mijea un fir de sate răznite de la drum,
ieșeau pe brânci din iarnă cătunele buhave
și îşi scoteau la soare căciulile de fum.
Departe pe pârloage, băjenărind uitate,
un pâlc de capre albe îngenunchea umil;
suind spre grinduri, cârduri de vite-ngândurate
pășeau ascultătoare de-un câine şi-un copil.
O paşnică tristeţe punea fără de ştire
în orice coş de piepturi un suflet ne-ncăput;
lumina sta pe uliţi, râdea prin cimitire,
dar se sfia să intre în casele de lut!
Pe Domnul primăverii îl aştepta pământul,
Isus venea cu iarba. Şi sălciile-n vad
din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheiau vestmântul
și-n cale ploconite i-l aşterneau plocad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează