Iarmaroc - George Bacovia

„I, haa... orășelul e plin de praf, de iarmaroc, de oameni și de animale. Căruțe dejugate stau in drum, drumul e plin de paie, țăranii cinstesc rachiu, vin cald, bere caldă, bragă și limonadă colorată; prin crâșme soldații strâng în brațe țărance și servitoare grăsune și pline de sudoare.
I... haa. O caterincă plânge ca o babă beată, fabricile urlă, clopotele sună și fanfare țigănești răsună; automobile și trăsuri aleargă, praful îneacă orășelul și năvălește în gura celor care beau, care mănâncă, care cască... Ciungi, orbi, ologi, infecțioși, cu carnuri putrefacte, urlă cerșind; un copil s-a speriat și plânge... Morile duduiesc și în ogrăzile lor stau munți de grâu și de păpușoi; pe malul gârlei aleargă o puzderie de oameni, femei și copii, în pielea goală.
I... haa... la panorami, țăranii se civilizează... și orășelul e plin de praf, de iarmaroc, de oameni și de animale. Caterinca veche... Verlaine ce plânge în iarmaroc în târgul meu natal, paiața care simte că n-o ascultă nimeni... și izbucniri bengale, catalige, fluierături; o baletistă ce pozează în fumuri colorate ah, Vasilache disperat... Hodorogite clopote alarmate, caterinca veche... Verlaine... eu, nota cea mai falsă din caterinca hodorogită, săraca notă, ce dispune sau indispune pe visătorii, amanți afectați,.. stau singur lângă vagonul ambulant, in care doarme, în lumină, o atletă comediantă ostenită. Lume dupa lume în noaptea întârziată... și umbrele ce joacă pe drilul de la circuri, ori panorame licărind de oglinzi și de mărgele... ochene îngrozitoare... elevi tremurători în “cabinet secret”... caterinca veche, tipsii asurzitoare și țipete stridente și totul... se duce în zarea depărtată, în satele inocente, acolo, unde dorm fecioare naive, pale, pure... O, noaptea târziu, să plângă discordant, o caterincă într-un cătun. Eu, nota cea mai falsă din caterinca hodorogită... săraca notă, ce bate indignată în geamul vagonului nomad, dar nu e auzită... Petița a pocnit la „încercarea puterii”... am călărit pierdut în goana circulară a unui armăsar de lemn... Verlaine... caterinca veche ce plânge nostim... o tempora... omenesc...
I... haa... orășelul e plin de praf, de iarmaroc, de oameni și de animale..."

Text publicat în “Orizonturi noi”, Bacău, iulie 1915, semnat Bob

Pictura: “Iarmaroc” de Șișu Vincențiu