Și iar te văd Ardealule,
tu cuib încununat,
și farmecele tale
mă-ncântă minunat.
Moment de revedere,
ești dulce și ceresc,
în tine grija piere
și parcă-ntineresc.
Grăbit-am ieri la tine,
pământ încântător,
precum drumarul vine
setos la vr-un izvor.
Motivul ce să-nspire,
curaj la scop zeesc,
izvorul de-ntărire,
la tine le găsesc.
și sufletul meu zboară,
sub cerul tău senin,
și-n trecere ușoară;
vai, munți se duc și vin.
Ce plaiuri de plăcere,
îmi pare că visai;
sunt beat, n-am ce mai cere,
căci parcă sunt în rai.
Visez!... și prin tăcere,
deodată sună-n cor,
fantastic și-n mistere,
un murmur lin, sonor.
Ascult!... și-atunci îmi pare,
și mai frumos, mai lin,
ce este?... O cântare?
O șoaptă sau suspin?
Și cântecul vibrează,
cum sună coarda-n vânt,
cum licăre o rază,
ca fluierul plângând.
Și-apoi zăresc o zână,
ce ține-n mâna sa,
o harfă eolină,
cântând făr-a-nceta.
Dar cântul tot se mută...
acuși s-aude sus,
și zâna mult plăcută,
îmi strigă-n ton pătruns:
„Cum vârful ăstui munte,
se-nalță falnic, drept,
așa cu-naltă frunte,
să dai cu toate piept!
Și zâna se coboară,
se scaldă prin pârâu,
și vocea-i mult sonoră,
îngână argintiu;
Și cum pârâul strică,
opreala-n calea ei,
pășește fără frică,
și-nfruntă pe mișei!
Dar zâna mea se pierde,
și n-aud glasul său...,
atunci din codru verde,
un freamăt geme greu;
Apoi un vuiet moale,
un plânset, un susur,
apucă să se scoale,
lin, tainic, împrejur;
Și totul cântă, spune,
precum în munți afund,
și-n scumpa ta națiune,
tezauri mulți se-ascund;
Dar scoateți-i la soare,
să-i poată toți vedea,
și lumea hulitoare,
se va-nchina la ea”.
Și stânca se clatina,
îmi zice: Fiți cu noi,
copacii vechi mă-nvită,
să-nfrâng orice nevoi!
Și-n pieptul meu răsare,
dorința de lucrat,
dar Doamne ce schimbare!
Căci cerul s-a-norat!
Și fulgeră, trăznește,
că-i vijelie grea;
prin trăznet se ivește,
pe ceruri zâna mea...!
Dar iată că deodată,
tot cerul s-a deschis,
și vremea cea turbată,
dispare ca și-un vis.
Și sus pe bolta lată,
a cerului senin,
stă zâna minunată,
privind cu farmec plin.
În mâna dreaptă ține,
stindardul tricolor,
și văd sub el cum vine,
un mândru viitor!
1880
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează