Powered By Blogger

6 aug. 2020

O seară la Rășinari - Iosif Vulcan













Unde sunt? Să-mi spuneți mie,
căci eu, frate, zău nu știu!
Într-un rai de bucurie,
am ajuns doar încă viu?

Nu-s în rai că nici el n-are,
să-mi dea astfel de comori;
sunt în loc mai de-ncântare,
între frați și dragi surori!

Trageți hora românească,
veselia să trăiască!
Pân-avem noi în națiune,
fiice brave și fii buni,

Steaua nu ne-a mai apune,
vom fi vrednici de străbuni,
numai dânșii să se-nspire
de cerescul sentiment,

Să lucreze-n înfrățire,
pentru scopul nalt și sfânt.
Trageți hora românească,
veselia să trăiască!

Am venit sărac aice,
și bogat am să pornesc,
căci de-acuma văd ferice,
viitorul românesc.

Eu pornesc, dar vai, cu jale,
las acest loc desfățat,
unde inimi amicale,
dulci iluzii mi-au creat!

Trageți hora românească,
veselia să trăiască!

Fotografia “Vedere nocturnă din Rășinari”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează