Noi n-am fost sub pământ dacă-mi aduc bine aminte. Vom da acum o raită, în câteva cuvinte. Făt-Frumos cobora pe tărâmul celălalt pe o funie de coajă din teiul cel mai înalt. El cobora, cobora, şi teiul se descojea, se descojea. Când i se uscau toţi teii ca unul, însemna că, gata, i s-a sfârşit şi lui drumul. Noi trebuie să găsim însă un loc mai puţin alunecos în jos. Să căutăm locul cel mai bun de ducă (numai leneşii dau buzna în pământ pe unde apucă). Dar pe aici nu văd fântâni, numai găurici foarte mici. Cum fac furnicile de nu dau în ele, păcatele mele? Iată şi una de şarpe, care cine ştie din ce bea acum lapte. Dar nici ea nu duce decât până sub rădăcinile de arţari, iar noi avem gânduri infinit mai mari. Vulpea dă din cap ca o hoaţă mare: ea ştie într-un gard o bortă oarecare. Lasă, intrăm mai bine printr-o peşteră, descoperită acum de mine sub o foaie veştedă. Sunt aici două ferestruici gemene: "Poftiţi înăuntru ca-n ţara lui Cremene".
Globul pământesc văzut din interior îţi dă un alt fior decât văzut din exterior. Sună pietrele pe unde treci, iar de tavan atârnă lilieci (ca nişte lămpi negre şi chioare care fac bezna să aibă continuare). Au rămas în urmă iarba şi vântul, sub pământ e altfel pământul. E mai îndesat, mai adevărat. Parcă cel de afară e numai fumul şi putregaiul, aici e focul şi jeregaiul. Toate lucrurile de acolo sunt începute aici, de la elefanţii circului şi până la nedresatele furnici. Vulturul, care prin vârful cerului zboară, are sub pământ măcar o gheară. Măcar umbra care-l ţine e pământească, ea-l face printre stele să nu se risipească.
Să încetăm o clipă gălăgia din gând şi să ascultăm cum începe lumea din pământ. Cum creşte din el lent, ca o statuie din postament. Ciuruit e acest glob ca un ou, dar la mijloc parcă e nou. Stâlpii de gheaţă şi vetrele de foc stau, uite, la un loc. Cărbunele prinde încet să facă pene, vor ieşi din el cine ştie ce coţofene. Că dintr-un pietroi sărac s-a-ncropit abia un rac. Iar dintr-unul şi mai sărac un ac. Aurul prin firide-l ghiceşti, ca nişte ochi pentru peşti. Doamne, e extraordinară această peşteră, descoperită sub foaia cea veştedă! Când ne vom întoarce la lumină, tot ce aici era abia urzit, vom găsi acolo de mult isprăvit. Va fi frumos, cu cer pe sus şi drum pe jos. Soarele va avea răsărit şi soare apune şi veveriţele vor ronţăi alune. Pe oameni va creşte barba şi după aceea iarba. Iepurii vor fi goniţi tot pe patru picioare si mă rog, totul exact ca-n poveştile noastre anterioare."
Pictura de Gheorghe Tăttărescu, Peştera Dâmbovicioara
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează