Afară-i vânt turbat, dar cald e în odaie
ard crengile uscate ce-n vară le-am adus,
în astă seară alături îl am pe Niculaie
ce-a ocolit tot satul sosind pe la apus.
Ne amintim pe rând de anii ce-au zburat,
de clipele frumoase, dar şi de lungi tristeţi,
oftăm la unison, căci multe am îndurat,
dar ne însufleţim cu gândul la băieţi.
Fără de veste parcă mă-nvăluie un dor
de cea care a plecat pe drumul către cer,
apoi te strig pe tine, iubitul meu fecior
aș vrea să te mai văd, căci poate mâine pier.
Eu nu mai pot să scriu, am ochii grea povară
și-l rog pe Niculaie de poate să m-ajute,
scrisoare să-ţi aşternă acum în prag de seară,
căci muică-ta mă cheamă în clipele tăcute.
De poţi să vii băiete până în sfânt Crăciun
ca taica să-ţi mai dea de toate din ogradă,
păstrat-am pentru tine din vinul cel mai bun
un coş cu nuci, o curcă şi mere din livadă.
O, de-ai poposi mai mult, măcar o zi în plus,
la muică-ta s-ajungem, la tristul ei mormânt,
mi-a apărut în vis şi-n taină ea mi-a spus
s-aprinzi o lumânare şi să-i trimiţi cuvânt.
Mi-e dor de ochii tăi, copilul meu cel drag
și nu-mi doresc mai mult decât o-mbrăţişare,
eu aş pleca spre cer de te-aş vede în prag,
luându-mi, apoi zborul către cereasca zare.
Dar de nu poţi copile, ca să ajungi cumva
tăicuța te-nţelege, că poate nu ai vreme,
am să-ţi trimit chiar mâine pachet prin cineva,
iar pentru mine să nu îţi faci probleme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează