Da, plouă cum n-am mai văzut
și grele talăngi adormite,
cum sună sub şuri învechite!
Cum sună în sufletu-mi mut!
Oh, plânsul şi când plouă!
Şi ce enervare pe gând!
Ce zi primitivă de tină!
O bolnavă fată vecină
răcnești la ploaie, râzând.
Oh, plânsul şi când plouă!
Da, plouă și sună umil
că tot ce-i iubire şi ură
cu-o muzică tristă, de gură,
pe-aproape s-aude-un copil.
Oh, plânsul şi când plouă!
Ce basme şi le spun!
Ce lume-aşa goală de vise!
Şi cum să nu plângi în abise,
da, cum să nu mori şi nebun?
Oh, plânsul şi când plouă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează