Ca niște mătănii poți să numeri cărbunii aduși pentru iarnă
sau urmele lăsate de răni,
se arată pe rând copcile unei operații,
aștrii palizi în pielea de care ți-e dor.
Secolul se desparte de el ca și cum totul e veșted,
o cravașă simțurile, sub ea se trezesc
sperietori secerate odată cu grâul.
În liniște se aud numai cei liniștiți,
nici o trompetă nu-mi va aduce gura la tine
să-ți spună ceea ce este ca și rostit
sau dacă este rostit la ce bun un adaos.
Ca niște mătănii poți să numeri cărbunii aduși pentru iarnă
și aștrii din pielea iubită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează