Nopțile în care nu existăm
sunt prima măsură a somnului de mai târziu
cu visele lor adunând precum piramida
ciosvârte de viață în jurul mumiei,
să-i sature singurătatea,
să i-o umple cu brățări și cu piepteni de fildeș.
Nopțile în care-i deplin întunericul
sunt primul strat de culoare pentru negrul deplin,
ele sau retina golită de văz,
ochiul lumii întors ca o mănușă de box
în ochiul învinsului,
arcadă în sânge
înnoptând în propria-i noapte.
Nopțile în care râvnim nacela iubitului,
urma trupului său
și acel mușuroi de așternuturi înălțate ca o piramidă de cârpe.
Tot ele sunt poate întâia măsură
a vieții întoarse ca o mănușă în moarte,
întuneric bâjbâind în întuneric
și mângâindu-se numai pe sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează