Cer tulbure - Charles Baudelaire

Ca sub un văl de aburi privirea ţi se pierde;
în ochiul greu de taină (e gri, albastru, verde
pe rând plin de cruzime, duios, plin de visare,

lucește ne-simțirea şi-a cerului paloare.

Tu-mi aminteşti acele învăluite zile
ce fac să se topească în lacrămi inimile,
când, fără ca s-o ştie, de-un tainic rău bolind,
își râde carnea trează de spiritul dormind.

Te-asemeni câteodată ce-acele zări frumoase
ce se aprind de soare în toamnele ceţoase
ești plină de lumină, precum un câmp muiat
și-nflăcărat de raze din cerul tulburat!

Femeie a pierzării, a iernii ţări sihastre!
Slăvi-voi oare neaua-ţi şi viscolele voastre,
și voi putea eu stoarce de unde-i aspru gerul
plăceri mai ascuţite ca gheaţa şi ca fierul?