Prin luminişul crângului tăcut,
de-atâta vreme nimeni n-a trecut.
Copacii goi, în lungă nemişcare,
pe umbra lor ce stă-nălţată în picioare.
Arar ajunge până-aici
o pasăre cu aripile mici,
și glasul ei răsună în linişte prea tare.
Dar Primăvara, care ştie tot,
va risipi prin iarba dimprejur
scântei de-azur -
albastru miozot.
Şi dintre foi tivite cu argint,
vor creşte ciucuri albi de mărgărint.
Pe-aici, o zână mică coboară dintre stele,
și-n fiecare noapte culege viorele.
Dar nimănui pe lume nu-i e dat s-o vadă
cum vine pe cărările din mladă,
făcând în taină îndelung popas,
din loc în loc, pe unde-a mai rămas
zăpadă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează