Suntem răi şi aroganţi,
i-ncurcăm pe guvernanţi,
vrem mâncare şi copii
și ne place să fim vii,
mama noastră de zbanghii!
Degeaba vă miraţi mereu
că nu e-n ceruri nici un sfânt,
nu poate fi lumină sus,
când nu-i dreptate pe pământ.
Ce fel de lume ni s-a dat,
s-o tot falsificăm, stângaci,
cu milioane de bogaţi
și miliarde de săraci!?
Măcar pentru aceşti copii
un alt noroc să fi adus,
dar, vai, sub cinice poveri,
ei, trec prin şcoli cu preţ redus.
Bătrânii noştri mor uitaţi,
pe-acelaşi tragic aisberg,
că, la bolnavi de vârsta lor,
salvările nici nu mai merg.
Şi, după tot ce-am îndurat,
când mai umili şi când mai bravi,
tot noi, cei pedepsiţi din Est,
mai devenim o dată sclavi.
Şi dupa ce c-am suportat
al rinocerilor arest,
tot noi plătim impozit nou,
pe toate rănile din Est.
De libertate amăgiţi,
în fostul nostru lagăr mort,
azi, nu ne duce nicăieri
umilul nostru paşaport.
Iar, dacă nemţii s-au unit,
sfidându-şi ultimul infarct,
de ce aceiaşi păpuşari
pe noi, românii, ne despart?
Deocamdată n-am aflat
un singur şef să fi venit,
să facă bine pe pământ
de dragul omului cinstit.
E totul numai interes
și tot aşa va fi mereu,
o lume fără sens moral,
ce l-a ucis pe Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează