Examen la miezul nopții - Charles Baudelaire

Când miezul nopții a bătut
în râs ne punem o-ntrebare:
anume ce-ntrebuințare
i-am dat noi zilei ce-a trecut.
Azi, vineri, treisprezece, data
predestinată, pe cât știm,
din câte ne mai amintim
am dus o viață blestemată.

Pe Crist, pe el, cel mai curat
din dumnezei, fără-ndoială,
l-am atacat cu îndrăzneală;
apoi la Cresus am mâncat
și-aici, ca bestia robustă
să râdă și pe plac să-i fim,
am înjurat tot ce iubim
și-am lăudat tot ce dezgustă.

Noi celui slab i-am fost călău,
i-am arătat, ca toți, trufia
și-am salutat adânc Prostia
cu fruntea ei de taur rău.
Am sărutat stupida tină,
în față i-am îngenuncheat
și-apoi am binecuvântat
a lupanelor lumină.

Ca rătăcirea, în sfârșit,
s-o înecăm în nebunie,
noi, slujitori de poezie,
ce lucruri pure am slăvit,
băurăm fără sete, - oriunde,
și fără foame am mâncat...
- Să stingem lampa, a ne-ascunde
în negură ne-ntârziat!