O! Dǎ-mi ceva sǎ-ți semene,
să-ți fie ție asemene
și nu te voi mai tulbura...
plec ca sǎ poți și tu pleca.
Nu mai întârziu fǎrǎ rost
între ce e și ce-ar fi fost,
între ce nu e și ce-ar fi
dac-am rǎmâne tot aci...
Uite! Fǎgǎduiesc solemn
dacǎ-mi vei da ceva, un semn,
un medalion, sǎ-l port pe piept,
atuncea nu te mai aștept,
Nu mai veghez morminte vii,
ci ies pe marile câmpii
și schimb aceste veșnicii
cu-adevǎratele vecii...
Cu veșniciile de-o zi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează