Toamna! Cădea frunza galbenă și rar.
Timpul își schimbase hainele de jar.
Plopii, numai flăcări, până-n depărtări,
aprindeau la capul verii lumânări.
Am crezut că vine. Am stat ceas cu ceas.
Ziua s-a dus, însă eu am mai rămas.
..............................................
Seara liniștită, coborând din zbor,
încurcată-n arbori, se zbatea usor.
Am rămas acolo, până prea târziu,
m-adusese vârsta, eu n-am vrut să viu.
Pe la miezul nopții, am plecat tăcând.
Am călcat, sub frunze, oase vechi rupând.
Vântul mugea-n mine, și din gând, duium,
frunzele iubirii îmi cădeau pe drum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează