Pământul te resoarbe și viermii nu te cruță,
distanța se mărește între mata și noi
și, totuși, pentru șansa întoarcerii-napoi,
înhamă caii, tată, și pune-i la căruță.
Furnici îți poartă lutul și-n nopți auzi un greier,
te doare cimitirul în care te-am lăsat,
cu umbra te apasă întregul nostru sat,
înhamă caii, tată, aici, la mine-n creier.
Din cimitir, probabil, te-ai dus pe front, departe,
pământ cu arma-n mână, de-a pururi, la hotar,
stafie credincioasă și jertfă în zadar,
artilerist de umbră al luptelor deșarte,
acum, când flori și stele pe crucea ta tresar,
înhamă caii, tată, și mână-i peste moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează