În amurg, pe-ntinsa mare,
soarele de mult s-a stins;
și lumina zilei moare
ca ecoul unui plâns...
Prin văzduh plutind molatec
norii se-nlănțuiesc departe
și pe cripta zilei moarte
țes cununi ca de jăratec.
Printre luminile-n repaos
ziua moartă s-a pierdut:
înc-o clipă s-a adaos
negurosului trecut.
Larg mormânt, tu mă-nfiori,
înnoptat și trist trecut,
căci în sânu-ți s-a pierdut,
cu noianul de plânsori,
și norocul ce-am avut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează