La casele țăranilor români
pe care veșnicia nu-i mai iartă,
o instituție se cheamă poartă
prin care intră numai cei stăpâni.
Diverse vietăți mai pot intra
târându-se, precum li-i caracterul,
dar pe această poartă suie cerul
în Maramureș ca în curtea sa.
Și poarta-i cea mai mare bogăție
ea costă cât un sat din alte părți,
bibliotecă pare marii cărți
din care afli tot ce se mai știe,
și poți s-o treci pe cosmicele hărți,
miroase-a om, a lemn și-a veșnicie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează