Sunt nopți când pașii mei risipiți
pe străzile orașelor, pe drumuri de țară,
pe cărările munților, se întorc
din nou la mine - se țin pe urmele
mele, nevăzute coloane de pași
nevăzuți - eu ascult pașii pașilor
mei și-mi spun: ce ciudați pași
am mai avut în viață! Îi deosebesc
pe fiecare - și pe cei indiferenți
și pe cei blazați și pe cei triști
și pe cei încăpățânați și pe cei
încărcați de revoltă; unde ați fost
până acum? Întreb, întorcându-mă spre
ei - plecați! Nu mai am ce face cu
voi; întoarceți-vă acolo, în pietrele
drumurilor, în asfalturi, în ierburi,
în iluzii - întoarceți-vă! Un om are
atâtea de dus cu el prin lume - ce să
mai facă și cu pașii lui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează