Când te încearcă îndoiala,
când mintea ta-i un ghem de zbateri
și ai pleca, dar nu ai unde,
te-aş lua cu mine în livada
ce se deschide în tabloul
care-a oprit pe totdeauna
aleanul verde al amiezii.
Am sta sub crengile pictate,
până când undele din suflet
s-ar îmbuna, căci nici o boare
nu le-ar mai încreţi oglinda,
și am rămâne înlăuntrul
luminii galeşe de vară,
privind din acuarela caldă
vârtejul umbrelor de-afară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează