Powered By Blogger

10 nov. 2020

Toast - Radu Stanca











Ridic acest pahar pentru iubire

și-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;

sunt încărcat de-atâta strălucire,

că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.


Văd mâlul de demult cum se depune

și apa limpezindu-se treptat

după ce trece, cu vâltori nebune,

de şapte pietre-n care am sângerat.


A fost o colosală frământare

până-am putut, prin porţile de fier,

să ies la câmpul mângâiat de soare

și presărat cu petece de cer.


De-aceea-n noaptea caldă şi-nstelată

ridic paharul meu ca să-l ciocnesc

cu-această lume nouă, minunată,

în care-nvăţ din nou ca să iubesc...


Scăpat de rana mea dintodeauna,

abia acum când matca de nisip

mi-o desenează argintie luna

îmi pot privi adevăratul chip.


Abia acum, cuprins de strălucire,

pot la mâjirea zilei să închin

pentru prieteni şi pentru iubire

acest pahar de frumuseţe plin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează