A căzut o frunza-n calea ta
rătăcind pe-a vântului aripă
ai zărit-o și-n aceași clipă
ai strivit-o călcând peste ea.
N-avea grai să strige-n urma ta
nici putere să spună cât o doare
și-a rămas pierdută pe cărare
ploi și vânt trecut-au peste ea.
Statea lipită de pământ și se-ntreba
ce-ar face dacă vântul ar lua-o
și-o clipa-n palmă ta ar așeza-o
dar a rămas acolo undeva.
A căzut o frunză-n calea ta
și cine știe câte-or sa mai cadă
dar n-ai să știi nicicând
și nu-ți va da prin gând
că prima frunză ce-a căzut în drumul tau...
am fost eu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează