De ce nu ne-am întoarce în livezi,
în liniștea-ntreruptă doar de poame,
unde pe mii de ani nainte vezi
rostogolindu-se aceleași toamne;
Și orice grindini ar aduce norii
din tulburate ceruri megieșe,
ca-n cele mai de mult istorii
cireșii murmură cireșe;
Legile basmelor se schimbă
adesea printre paradise,
în doar de ei știuta limbă
caișii spun mereu caise;
Și, ca și cum nimic în lume
nu-i poate face să dispere,
de mii de ani, mereu, anume
merii rostesc aceleași mere…
O, ceas al lumii-n care roade bat
secunde sâmburi, ore dulci cu miez,
ani deveniți alcool, un secol beat
de dangătul de fructe din livezi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează