La fereastra donei Lola
draperiile-s lăsate...
de trei ori în turn s-aude
straja timpului cum bate.
Vântul zorilor stârnește
șoapta codrului de-aproape
care-ngână melancolic
povestirile de ape.
Cântă paserile-n crânguri,
zorii culmile-ncunună,
după deal se stâng cu-ncetul
licăririle de lună.
Iată-i. Dânsul se coboară;
Dona Lola-n capul scării
blând șoptește: "Mâine-Alfonso,
pe la stânsul lumânării”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează