Te caut prin gândurile desfrunzite, într-una,
și mă dor drumurile pe care-ai trecut,
și umblu pustiu toată noaptea cu luna,
pe țărmul unui timp atat de departe, pierdut.
Mereu mai frumoasă prin sunet îmi treci
cu zâmbetul trist și părul negru și lung
și-n tâmplă îmi bat clopotele orelor reci
și umbra-ți de chin o chem mereu, ș-o alung.
Căci frunzele viselor în poemele mele de sud.
Cine-ți sărută ochii când se-ntristează?
De mult nu mai pot, când vii, să te-aud,
am uitat să-ți descând genunchiul cu-o rază.
Te caut tot mai departe, dar treci
tăcută prin albastru-mi fiord
și-n tâmplă îmi bat clopotele orelor reci:
cad visele, galbene, în poemele mele de nord.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează