Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
cu ziua ce se duce
śi noaptea ce-o să vie,
în casa mea fii binevenită...
Iată-mi casa!
Întoarce doar butonul electric din perete
și-mprieteneşte-ţi ochii cu tot ce poţi vedea,
căci casa mea e-ntreagă, de-acum, şi casa ta...
fii prietenă şi soră cu hall-ul şi terasa,
cu treptele ce urcă sub rustice covoare
spre sala de mâncare
și-odaia de culcare,
cu sfinţii din icoane şi morţii din portrete,
cu câinele, ce-ţi linge manşonul de-astrahan,
și cu pisica albă, ce toarce pe divan...
Opreşte-ţi apoi ochii pe frunzele de laur
în care se-ncadrează, sanctificând decorul,
patronii mei - Triunghiul.
Iar pe comoda veche priveşte-i cum stau gata
să-şi părăsească parcă, de bucurie, rama,
un domn cu ochii-albaştri şi bucle brune:
Tata!...
Şi-o doamnă cu ochi negri şi bucle blonde:
Mama!...
Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
cu basmele bunicii
și “Faptele diverse”,
în casa mea fii binevenită,
pentru mine
și pentru-aceste chipuri, de praf şi vremuri şterse,
ce te privesc din rame cu-aceeaşi duioşie
ca-n zilele când, toamna, soseam şi eu cu tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează