Ghicitoarea - Tudor Arghezi

În fiecare an, Mitzura Arghezi primea de ziua ei (în 10 Decembrie) o poezie dedicată de tătuțul ei drag.

Ghici ghicitoarea mea.

S-a pogorât un paianjen dintr-o stea,

din Carul Mic, din Carul Mare,

pe un fir de cânepă lucitoare.

Și nu era paianjen, era păienjeniță.

Avea, ca tine, o guriță

(mânca-o-ar mama!)

Și părul ca arama,

ochii ca niște dude

brumate, negre, ude.

Și a scos niște picioare lungi

din două pungi

fluturești, de mătase,

nu prea subțiri, nici prea groase,

cu călcâie

mirositoare a lămâie.

La șale

avea două portocale,

și la sân (ascunde-le!)

Ouăle, rotundele.

Și, să-mi mai aduc aminte

unde să fi văzut și-un bob de linte

nu știu, am uitat,

cu toate că l-am pupat.

Ghici

Am împletit ibrișim cu arnici

și i-am tivit sprâncene și gene

ca să-ngreuieze pleoapele alene.

Ghici (mânca-o-ar tata!)

Cine era fata?