Copil,
după ce te ridici în picioare
și începi să te dezmeticești
printre lucruri,
prima grijă e să te obișnuiești cu numele.
Cum te cheama?
Ești întrebat mereu,
până când, după ezitări și bâlbâieli,
începi să răspunzi cursiv
și numele tău nu mai e o problemă.
Când nu mai știi cum te cheamă,
e foarte grav,
totuși nu trebuie să disperi.
Urmează o pauză.
Și, imediat după moarte,
după ce ți se mai ridică ceața de pe ochi,
când începi sa te orientezi, cât de cât,
în întunericul de veci,
prima grija cred ca e tot aceeași
de mult uitată și îngropată o dată cu tine:
obișnuirea cu numele.
Ți se spune - cred că la fel de arbitrar -
păpădie, ciuboțica cucului, sângele voinicului,
mierlă, cinteză, turturea, fir de calomir,
zefir, - sau toate acestea la un loc -
și când dai din cap c-ai înțeles,
înseamnă că-i în ordine:
pământul, aproape rotund, se poate-nvârti prin stele,
ca un titirez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează