“Rămâi sănătoasă!"
Mi-a zis, și s-a dus.
Pieptul mă apasă,
pacea-mi a răpus,
Am pierdut vedere,
lacrimile-mi tac
și simțirea-mi piere,
nu știu ce să fac!
Fruntea n-o pot ține!
Capul îmi e greu;
sânul de suspine
îmi arde mereu.
Căci n-am ziuă bună!...
Bunul m-a lăsat;
parcă sunt nebună,
Doamne! ce păcat!
Mintea stă să-mi fugă,
unde sunt nu știu;
sunt gheață în rugă
și arz în foc viu.
Aveam și credință
când eram cu el;
nu știu d-am ființă
când sunt fără el!
Cât eram de bine!
Stella-mi strălucea;
când era cu mine
toate-mi surâdea.
Mi-era scumpă casa,
căci cu el trăiam;
mi-era dulce masa,
căci cu el ședeam.
Îmi plăcea lumina,
că-l puteam vedea;
îmi plăcea grădina,
că-n ea mă-ntâlnea.
Noaptea răcoroasă
ardeam s-o aștept;
luna amoroasă
mi-l vedea pe piept.
Fericiri nespuse
speram pe pământ;
de când el se duse
lumea mi-e mormânt.
Ah! Vin', vin' odată,
vino, scumpul meu!
Căci am lumea toată,
am și Dumnezeu.
Fața ta blondină
s-o pot contempla,
tu - a mea lumină,
și eu - umbra ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează