Ajută-i, Doamne, pe bătrâni
Tu nu vezi ce uşor se moare?
Fă-i să se simtă iar stăpâni
pe trupul ca un tei în floare.
Mai dă-le Tu din vlaga Ta
când se smeresc în faptul zilei
să aibă forţa de-a umbla
pe apa tulbure a milei.
Şi de n-ar fi aşa bolnavi
mai vaporos le-ar fi veşmântul
precum un stol de îngeri sclavi
ei poartă pe grumaz pământul.
Respiră greu, vorbesc puţin
îşi drămuiesc sfioşi tainul
copiii care nu mai vin
le cresc paragina şi chinul.
Încremenesc perechi-perechi
afumă apele-n oglindă
din patul ca magnetul vechi
de-abia mai pot să se desprindă.
Şi tot întorc cu mâini de lut
pendula ruptă ca o carte
ea le-a ursit când s-au născut
le va fi martor şi la moarte.
Bătrânii au un ritm al lor
plăpândă umbră lasă-n soare
când toate oasele îi dor
pocnesc salinele în Mare.
Fragilitate fără leac
le lăcrimează pâinea-n gură
ei poartă crucea unui veac
răspund cu dragoste la ură.
Noi n-avem timp de jalea lor
tot ce-i nevolnic ne irită
miros a alge şi a clor
ca o fântână părăsită.
Ei sunt oştirea de blajini
procesiuni sub Lună plină
pe fruntea lor cununi de spini
au sângerat la rădăcină.
Iar orice patimă de-a lor
se stinge-n stelele inerte
şi-n ceasul grav în care mor
ajută-i, Doamne, să ne ierte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează