Aramă grea ca vinul - părul,
sprâncenele ușor piezișe,
o cută vertical pe frunte,
vădind trecutul de restriște.
Umeri mărunți, suflet de vară
în bluza verde-albăstrie,
ce sub solarele incendii
a devenit stins-cenușie.
Ţinut e totul sub surdină,
inelul doar clipește când
frămânți atâtea-n încăperea
unei simțiri și-a unui gând.
Îți zboară-n mână porumbelul,
ți se supune duh și-argilă.
Culorile îți stau în slujbă,
carmin și scrum de clorofilă.
Și mie-mi stau la îndemână
în grâu și-n cer, în foc depline,
să te redau pe altă treaptă,
pe-aceea ce ți se cuvine.
Culori am pentru ce se vede
și pentru ce mai e veșmânt.
Culorile le iau din apă,
din dulci otrăvuri și din vânt.
Doar pentru cele ce-s adaos
venind din sfânta ta planetă
culori eu n-am în graiul lumii
și nici uleiuri pe paletă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează