III. Interior în lipsa ta
Eu, Dutză şi cu Dolfi îţi scrim această carte,
tustrei odată, Fatma, deşi avem în parte,
câte ceva să-ţi spunem, din noi, fieştecare:
dar dorul după tine la toţi la fel de mare
- egalitatea asta nu-i oare-o invectivă? -
Ne-ndeamnă să-ţi trimitem scrisoare colectivă.
Pe-aici interiorul e jalnic, şi subscrisul
voi încerca în versuri să-i zugrăvesc dichisul.
Aceleaşi personagii, trăim aceeaşi viaţă:
același cald în sobă, pe geam aceeaşi gheaţă
ce se topeşte-n treacăt şi-apoi din nou se prinde
ca gheaţa dintre cei ce trăim sub aste grinde.
Acelaşi e decorul, aceeaşi comedia:
distrat deşteptătorul îşi cântă melodia,
aceeași, monotonă, când orele sunt varii,
când azi sunt veseli, poate, dar mâine trişti sunt larii;
oglinda-i fericită că orişicând arată,
indiferentă, promptă, o faţă comandată;
la fel şi-n astă seară docilă la tradiţii
Se-aprinde iarăşi lampa, cu-aceleaşi repetiţii,
și scoate la iveală, distinct, la suprafaţă,
un zâmbet convenabil cusut cu albă aţă;
Veneţia splendidă pe bibelou aplică
aceeași surâzândă piazzetta, fără frică
de zilele de doliu, frecvente azi pe Brenta,
pe ţărmurile cărei visa Musset polenta*
perdelele presează-n aceeaşi ţesătură
aceleași flori uscate, ca ftizica făptură
a ţesătoarei care muri de la o vreme
- aceleași flori uscate, în orişicare vreme; -
în vatră focu-şi pierde căldura de pomană;
absența ta-i prezentă şi doare ca o rană
deschisă-adânc, pe care nici somnul n-o pansează;
stăm treji şi la răstimpuri, când liniştea cedează,
ciulim tustrei urechea: dar tacticos din grinde
coboară un păianjen şi somnul nu ne prinde.
*Mais j'aime mieux la polenta
Ou'on mange aux bords de la Brenta
Sous une treille (n. a.).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează