Arborel cu frunza verde...
sus pe Argeș, la izvor,
vine cerbul călător
și din crâng de coarne-mi lasă
leagăn verde de mătasă.
Dar în leagăn cine-mi sta?
Sfânta Maica Precista,
mângâind în plâns duios
cbipul Domnului Hristos.
- Ce plângi, Maică, și suspini?
C-am ajuns între creștini!
- Arborel cu frunza verde...
cum n-oiu geme și n-oiu plânge,
că izvoru-i plin de sânge
și nu-i sânge păgânesc,
ci e sânge creștinesc
curs din inimi fără vină,
doritoare de lumină?
Arborel cu frunza verde...
cum n-oiu plânge, Doamne sfinte,
dacă nu-ți mai ies-nainte
a-i credinței calzi fiori,
cete de colindători,
să-ți presare blânde-n păr
dalbe florile de măr?
Arborel cu frunza verde...
cum n-oiu plânge, când în vale
n-aud decât plâns și jale,
și văd mame obidite
și altare pângărite,
și pe șesuri moartea bate
din aripi însângerate?
- Arborel cu frunza verde...
șterge-ți, Maică ochișorii,
că sosesc biruitorii.
De la Prut, de la Siret
câtă frunză e-n brădet,
vin mai repezi ca săgeata,
cruntă ei aduc răsplata
pentru cei ce-au sămănat
sânge, moarte și păcat.
Ca furtuna vin în cale,
să-mi aline chin și jale,
lanțul nopții să-l desprindă,
soare nou pe cer s-aprindă,
frunții umbrite să desmierde,
arborel cu frunza verde...
Publicat în ziarul „Neamul Românescˮ - Iași, luni, 26 decembrie 1916
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează