De la Adjud, o văduvioară,
frumoasă, şi pe nume Henţa,
să plece trebuia’ntr-o seară,
înspre Focşani, cu diligenţa.
Şi s-a-ntâmplat ca-n seara-aceia,
că n-au plecat nici marchidani,
nici boccegii, ci doar femeia
cu diligenţa spre Focşani.
Porniră căişorii-n goană,
vreo zece poştii, după ceas,
și tocma’n valea lui Sondroană,
făcură’n silă, un popas.
- “Mânem aici, Bade Avrame?
Întreabă Henţa cu sfială -
- Aici - răspunse vizitiul -
că-s caii rupţi de oboseală.
- Însă, să nu ai nicio teamă,
din noapte vin miresme dulci,
ce te-nvelesc ca o năframă,
că poţi, în tihnă, să te culci.
Ea n-ar fi vrut, dar de departe
țâșneau văpăi şi reverie,
și vizitiul zdravăn foarte,
fir-ar al naibei el să fie!
Iar Luna-n mantă de paradă
și plină de indiferenţă,
și-ascunse-n nori ca să nu vadă
ce se-ntâmplă-n diligenţă…
Ajunsă-a doua zi în cetate,
s-a dus la târg cu trebuinţă,
și după ce-şi luă de toate,
avu mustrări de conştiinţă…
Nici nu mai vru să-şi amintească
Ade faptu’n taina nopţii strâns,
și-apoi, ca să se pocăiască,
s-a dus la Rabin şi s-a plâns:
- Păcătuit-am greu, Prea Sfinte,
fiindu-mi frică de strigoi,
eu, tânără şi fără minte,
și el, simpatic şi vioi…
- Mare păcat! - a spus Rabinul -
cu Dumnezeu să te împaci,
voi implora tot Sanhedrinul,
voi da ofrandă la săraci,
din tfilimi ţi-oi citi misterul,
ce iartă oamenii’ntre ei,
și, ca să se-ndure Cerul,
vei da şi cinci sute de lei!
- Primesc! - răspunse ea cu sete.
Si cu emoţii neştiute,
oița păcătoasă de-te
două bancnote a 500.
Se uită rabinul la sumă,
și-i zice plin de duioşie:
- Eu ţi-am pretins să dai 500,
și văd că tu ai dat 1000!
- Ți-am dat o mie, Rabi! Lasă…
că nu-i nicio greşeală. Știu!
Dar, vezi că… eu mă-ntorc acasă
tot cu acelaşi vizitiu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează