O undă tresaltă pe apă si moare în mal
O alta apare si-si stinge surâsul de-opal
Si peste ele ceru-si priveste fata senină
Îi închid. Ochii-mi lăcrimează de-atâta lumină
Mai rupe o petală din trandafirul alb
Si priveste-mă cum sufăr după fiecare plutire ce se opreste în apă
După fiecare undă ce se naste din moartea plutirii petalei
După fiecare rază de lumină ce sare din undă si se pierde în aer
Inspir puternic sperând să prind raza de lumină în pieptul meu
Însă trandafirul a rămas fără petale iar pieptul meu este, încă, gol
Din senin o pasăre îsi cântă singurătatea
Si de versul ei m-agăt cu oarbă credintă
Căutând spre orizontul alb eternitatea
Sperând să se transforme în albă fiintă
Privesc văzduhul spre-orizont
Si în norii purpurii ce despică lumina îti văd chipul oglindit
Plângi sau mori sau putin din amândouă
Chipul tău înmărmurit aduce minunea
Razele se ridică spre înalt pentru ultima oară si se pierd
Iar seara cade ca pulberea neagră peste ochii mei
De ce sunt eu noapte iar tu-soare?
De ce mori tu când mă nasc eu?
De ce sunt nisip când tu esti floare?
De ce esti tu femeie când sunt zeu?
Mă ridic simtind iubirea tuturor îndrăgostitilor ce au murit
Si arunc rugăciunea ca o provocare
Dacă nu existi pentru mine printre stele
Mă voi transforma în stea si voi străluci
Doar pentru a te crea si pentru a te privi
Stăm pe o plajă, goi, renăscuti
Ascultăm nisipul si noaptea si gândurile mele
Si privim mirati în sus, pe cer
În locul de unde lipsesc două stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează