Nu cere vorba care scrutează în echer
informul nostru suflet, şi-n litere de foc
de-a-ntregul îl declară, ca un şofran sub cer
lucind pierdut în câmpul prăfos, către mijloc.
Ah, omul ce se duce călcând fără habar,
al altora şi sieşi prieten, nu veghează
la umbra sa pe care arşiţa de amiază
i-o scrie pe un zid cu varul rar!
Nu mă-ntreba formula ce cade-n lumi afunde,
sau atinge vreo silabă ca ramul anonim.
Zi doar un lucru, și ți-oi putea răspunde:
că suntem numai noi, dar nu voim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează