Din zarea mea pe care putui să mi-o destram
ca să-mi asvârl privirea înfrigurată peste
hotarele înguste de dealuri și de creste
făcuși minciunei ramă și seninuri geam.
În zale de lumină azi sufletul nu-mi este.
Și nici pierdut în Tine nu sunt precum eram.
Lipsit de marea-ȚI umbră mă chinue ce n'am
și Te pricep mai bine de când îmi ești poveste.
Minunile-ȚI săpate cu slova evanghelii
le-au ros, nesățioase, năpârcile 'ndoielii
precum și răsplătirea-Ți de bine și de rău.
Ne mai ținut de nimeni, ca'n maluri fără fund
cu ierburi otrăvite și putrede, m'afund
în golul ce-mi rămâne, enorm în locul Tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează