Powered By Blogger

12 feb. 2021

Icoană ruptă - Mircea Pavelescu







Din zarea mea pe care putui să mi-o destram

ca să-mi asvârl privirea înfrigurată peste

hotarele înguste de dealuri și de creste

făcuși minciunei ramă și seninuri geam.


În zale de lumină azi sufletul nu-mi este.

Și nici pierdut în Tine nu sunt precum eram.

Lipsit de marea-ȚI umbră mă chinue ce n'am

și Te pricep mai bine de când îmi ești poveste.


Minunile-ȚI săpate cu slova evanghelii

le-au ros, nesățioase, năpârcile 'ndoielii

precum și răsplătirea-Ți de bine și de rău.


Ne mai ținut de nimeni, ca'n maluri fără fund

cu ierburi otrăvite și putrede, m'afund

în golul ce-mi rămâne, enorm în locul Tău.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează