Timpul ninge arbori
valea pluteşte în abis
urme ducând înspre izvor
şi rana-ncoronată de zăpadă.
În vale glasurile dorm
în depărtări se odihnesc minutele
una de alta departe de parcă
aiurea dansul le-ar fi-mpreunat
urme de iepuri în izvor
foarte departe respiră minutele
şi anii: velele zăpezii
fără corabie zbătîndu-se
lup lunec eu peste coroane
izvoru-şi bea propria lui zăpadă
copacul e lipsit de cer
şi rana de rană
eu însumi sînt propria-mi pradă
eu fug cu toate-aceste urme
copacul va porni oare-n derivă
şi timpul cu îngheţul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează