I. Coloana
Poate peste un miez de pământ lăcuitoriu sânge
a dezlegat în șuvoi sublim
acest braț de sprijinit toracele cerului,
atât de omenește obosit întru prea multă bunăvoință
de a fi neprihănit și orbitor
asemenea frunților noastre
cu iubire strălimpezite,
undeva, mai spre o calmă origine
a miraculoasei neputințe de a ne sfârși.
II. Poarta
De-o parte, etern, sărutul dintâi
de cealaltă, etern, un alt sărut
neblestemat să fie cel din urmă
căci mai există atâtea alte porți
sub care, într-o zi,
cu dragoste îmbrățișându-ne picioarele
soarele se va adăposti de furtună.
III. Masa
Am închis ochii și l-am văzut pe Zamolxes
hodinindu-și nemurirea pe scaunul dimpotrivă,
avea în barbă un licăr de vin barbar
și-n mâini
un gest măreț de tăcere
către celelalte unsprezece chipuri ale sale îndreptat
și,
subit,
strângând mai tare din pleoape,
am putut cuprinde cu mintea apoi,
că lipsea un scaun
și, de fapt, lipseam și eu
cu pietate ascunzând printre alte trupuri
prea zgomotoasa mea făptură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează