Eu am iubit albastrul... și atât.
Nu i-am cerut albastrului mai mult
decât să-și ducă, rece și sihastru,
destinul lui albastru de albastru.
Copacului să nu-și renege umbra,
și s-o iubească dur, cu înverșunare,
să nu-și trădeze crengile și aroma,
de dragul unei mări imaginare.
Femeii - să nu-și uite trupul,
să nu-și alunge sânii și destinul,
să nu tânjească o liniște barbară,
menită să-i aline o clipă chinul...
Și verdelui i-am poruncit,
să nu se abată, să rămână verde.
De se va vinde galbenului de alături,
pe mine mă ucide și mă pierde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează