Te-am auzit cum hăuleai departe,
înfiorând pădurea-nzăpezită,
bătrâne lup, cu gura istovită,
etern pribeag al câmpurilor moarte,
te-am auzit cum hăuleai departe.
Te-am auzit, şi-n ceasurile grele
ce mă gonesc cu vifore turbate,
am priceput chemarea ta de frate,
și-am priceput că-n noaptea fără stele
tu eşti tovarăş visurilor mele...
Tu, numai tu, neîmblânzită fiară,
ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,
și-n prigonirea câinilor la pândă,
îți plimbi prin codri ura solitară -
tu înţelegi un suflet fără ţară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează